Vladimir Putin și Dmitri Medvedev ar putea conduce Rusia până în 2033

Vladimir Putin și Dmitri Medvedev ar putea conduce Rusia până în 2033
Președintele rus Vladimir Putin și favoritul său în cursa pentru alegerile prezidențiale din martie, Dmitri Medvedev, ar putea conduce succesiv Rusia pentru următorii 25 de ani, a declarat luni, într-un interviu, un oficial din cadrul administrației de la Kremlin, citat de Reuters.
Publicat: 15/02/2012, 11:48
Actualizat: 31/03/2012, 16:34

Președintele rus Vladimir Putin și favoritul său în cursa pentru alegerile prezidențiale din martie, Dmitri Medvedev, ar putea conduce succesiv Rusia pentru următorii 25 de ani, a declarat luni, într-un interviu, un oficial din cadrul administrației de la Kremlin, citat de Reuters.

Serghei Mironov, președintele camerei superioare a Parlamentului rus, a declarat că Putin ar putea redeveni președinte după încheierea primului mandat al lui Medvedev, să asigure funcția de șef al statului pentru două mandate, după care să se retragă pentru a-i permite lui Medvedev să preia din nou prerogativele prezidențiale. "Voi privi departe în viitor", a declarat Mironov pentru publicația Moskovski Komsomolets. "Ar putea exista diferite scenarii. Vladimir Vladimirovici (Putin) ar putea reveni în 2012 (ca președinte)", a sugerat acesta. "Cred că până atunci vom fi extins mandatul prezidențial la cinci sau șapte ani. Dacă va fi de șapte ani și Vladimir Putin este ales pentru două mandate consecutive, atunci el va conduce țara timp de 14 ani, adică din 2012 până în 2026", a adăugat oficialul rus. "Iar în 2026, Dmitri Anatolievici (Medvedev) ar putea reveni în funcția de președinte", a declarat Mironov. Un eventual nou mandat de șapte ani al lui Medvedev s-ar extinde astfel până în 2033.

Constituția rusă interzice unui președinte să dețină mai mult de două mandate consecutive, dar nu și preluarea din nou a puterii după o anumită pauză.

Putin, în vârstă de 55 de ani, urmează să își încheie cel de-al doilea mandat prezidențial în mai. El îl susține pe Medvedev, în vârstă de 42 de ani, prim-vicepremier și vechi colaborator al său, în campania pentru alegerile prezidențiale din 2 martie. Majoritatea analiștilor politici susțin că rezultatul alegerilor este deja unul previzibil, iar poziția lor este susținută de sondajele de opinie. Putin a declarat că ar putea prelua conducerea Guvernului sub președinția asigurată de Medvedev și nu exclude posibilitatea revenirii în fruntea Rusiei în 2012.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Viktor Orban le spune opozanților să se mute în România. „Când vă întoarceți, putem vorbi”....
Aris Eram a lăsat-o în urmă pe câştigătoarea de la America Express. Mezinul Andreei Esca...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Cele mai sigure țări în care să te afli în cazul izbucnirii celui de-al Treilea...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
Păianjeni mari cât un șobolan au invadat Marea Britanie, după ce mii de exemplare au...
Apartament cu două camere scos la vânzare cu 340.000 euro în Cluj. Ironii pe rețelele...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Planta care te scapă rapid de durere. Crește în grădină și are proprietăți similare opiului
Boala care a umplut spitalele în ultimele săptămâni. Doi copii au murit deja
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Data la care se deschide târgul de Crăciun din Piața Constituției 2024. Ce surprize au...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Reguli ITP 2024. Se suspendă automat înmatricularea. Ce șoferi nu mai au drept legal de...
Avionul prăbușit de un pilot care și-a pierdut mințile. O catastrofă unică în istoria aviației,...
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți...
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Momentul în care Chris Martin a căzut printr-o gaură din scenă a fost surprins video...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Universitățile din Anglia cresc taxele pentru studenți pentru prima oară în aproape un deceniu